Peste umar...

Treceam intr-o seara cu o prietena pe Lipscani asa, de dragul plimbarii si de dragul unui capucino bun care intuiam ca ne asteapta la Arcade. Si cum mergeam noi si tot povesteam, ma rog ea imi povestea ceva, deodata se rupe filmul. Nu stiu ce a mai zis de la un anumit punct in acolo pentru ca a parut altceva in cadru care mi-a tulburat complet atentia. Acum, sa fie clar, eu nu sunt genul care sa se gandeasca la cai verzi pe pereti in timp ce vorbeste cineva cu mine. Si nici nu-mi fug ochii pe strada dupa barbati...ba din contra, de cele mai mult ori sunt atat de concentrata asupra gandurilor mele, ca nici nu-i observ. Dar de data asta...l-am vazut cum se apropie de la departare...inalt, cu parul plin de volum si in vant ca in reclamele de la "WASH&GO". Initial am avut impresia ca este cineva cunoscut, dar nu era. Am avut asa o senzatie ciudata ca totul se intampla cu incetinitorul auzeam ceva vorbe pe fundal, dar nu ntelegeam o iota. Si eu zambeam , el zambea, ma uitam ca fermecata in ochii lui mari, v-as spune si culoarea, dar nu imi amintesc, si ne apropiam...si am trecut unul pe langa celalalt uitandu-ne fix unul la celalalt si zambind. Ne-am mai uitat peste umar de vreo trei ori, amandoi in acelasi timp...si gata. Si ma gandeam apoi, daca ma trezeam din starea aia de "day dreaming" si fugeam dupa el si...ziceam ceva. Poate el era acel Fat-Frumos din basme si a trecut pe langa mine pe Lipscani, nu am facut nimic si PAC! s-a dus dracului orice sansa de "poveste ca-n filme". Bine ca mai ramasese o frimitura de ratiune in mine si nu am facut asta. DAr sunt tare curioasa cum ar fi reactionat el intr-o astfel de situatie, sau cum ar reactiona oricine. Nu mi-am asumat riscul de a afla, am ramas doar cu un moment dragut in minte.