Fara titlu

De cand m-am trezit, asta ca sa nu mai mentionez ziua de ieri telefonul zbarnaie. Mesaje, care de care mai poetice. Am senzatia ca de la un sezon la altul lumea se intrece cu tot mai multa inversunare in compunerea unor mesaje de sarbatori din ce in ce mai poetice. anul asta totusi au fost parca ceva mai dragute si mai originale.
Partea proasta...retraiesc parca zilele de Craciun. Si nu au fost niste zile tocmai dragute cum erau acum cativa ani pentru ca si de aceasta data imi petrerc Sarbatorile la serviciu. E o veselie extraordinara in redactie si cateva birouri s-au transformat in mese pline cu mancare.
Eu vreau acasa!

Manele bagate pe gat

Azi de dimineata rataceam prin Bucuresti dupa ce rezolvasem diverse probleme de serviciu. Plictisita pana la ultimul fir de par de stat in statia de autobuz de pe Protopopescu (langa Mihai Viteazu) si vazand ca autobuzul cu pricina se incapataneaza sa apara am zis eu "uite ce frumos e afara...hai sa ma duc sa beu o cafea la o terasa in loc sa intepenesc pe trotuarul asta" Si am avut si noroc sa gasesc un pub cu o terasa draguta foarte aproape de statie. Linistit...dragut...capucino...bun...friiisca...muzica incet. Bucuria nu a tinut mult. Apar doua grupuri de pusti de la liceul mentionat anterior. Nu numai ca erau foarte zgomotosi si cat se poate de tarani, dar extrem de mandru unul dintre ei a scos telefonul mobil din buzunar, a butonat nitel si in scurt timp din minunatia de aparat au inceput sa rasune melodios si dureros manele.
Mi-am terminat repede cescuta de cafea si tigara si am fugit.

Urat! Foarte urat!!!

Impresii

Am promis ca revin cu poze si impresii dupa scurta vacanta. Si cu toata ca m-am intors de miercuri seara am tot vrut sa scriu cate ceva insa nu stiu ce. Nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin. Praga mi-a lasat o impresie atat de puternica incat e greu de descris, Viena totusi nu a avut acelasi efect asupra mea. Insa in Praga m-m simtit fantastic. Parca acolo era locul meu. Mii de vibratii pe moment in acord perfect..o muzica a orasului. De la arhitectura si pana la atmosfera pe care o degajau stradutele alea si vreme incredibil de schimbatoare si imprevizibila pana la toti papusarii, cantaretii de pe strada, si ceilalti artizani...un oras minunat. Dar pentru ca totusi oricat as incerca nu pot sa redau exact Praga, o sa va pun si cateva poze si va indemn cu toata caldura sa mergeti candva in acest oras fantastic.

leaving on a jet plain

Un scurt post de goodbye...
bagajul e gata, totul e pregatit, urmeaza o pauza de cateva zile pe blog insa promit ca revin cu poze si povestiri din Praga si Viena pe la sfarsitul saptamanii viitoare :D
6 prieteni, 6 zile, departe de scoala si serviciu :D

Motive, Intamplari si Urmari

In ultima vreme am inceput sa cred tot mai mult ca totul se intampla cu un motiv si asta si pentru ca in timp s-a demontrat...cel putin pentru mine. Inainte chiar daca vroiam sa cred asta nu reuseam din simplul motiv ca atunci cand se intampla ceva eu vroiamsa gasesc imediat motivul si sa inteleg de lucrurile au decurs asa si nu altfel. Poate ca cea mai importanta lectie pe care am invatat-o este sa am rabdare. Si rabdarea pentru mine a fost foarte greu de dobandit. Explicatiile nu vin imediat si nu vin sub forma unui mail. Vin in timp si intr-un mod subtil. Tine de tine daca le vezi sau nu.
De unde a plecat toata vorbaraia asta...de la o discutie cu o prietena despre felul in care am ajuns noi ce suntem astazi si unde suntem astazi. Fiecare isi dorea sa faca altceva,a fie la alta facultate, sa lucreze in alt domeniu si printr-o serie de intamplari firul vietii noastre s-a schimbat radical in ultimii doi ani. Nu spun asta cu nici o urma deregret. Pentru ca lucrurile s-au asezat foarte bine pentru amandoua, dar nici una nu se vedea in postura in care suntem acum. Ea vroia teatru eu medicina. Amandoua am ajuns in presa. Totul a luat alt traseu intr-o zi , de vara groaznic de calduroasa dar in care ne-am bucurat de o ploaie torentiala racoroasa la Motoare. Cand s-a pus pe plouat mai toti au fugit si terasa s-a golit rapid. Noi ne-am adapostit sub o streasina si am ramas acolo. In seara aia ne-am facut prieteni noi care in scurt timp ne-au intrebat dacane intereseaza sa lucram la un post de radio, iar mie mi-a spus ca ma vede lucrand la stiri. La inceput nici nu am vrut sa aud, dar dupa interviu si prima saptamana de lucru a inceput sa ma prinda. Daca nu ramaneam in seara aia acolo poate acum era in alta parte...;si totusi am ajuns reporter...dar nu-mi pare rau. o banala decizie de moment de a nu pleca din cauza ploii m-a adus unde sunt azi