Azi de dimineata rataceam prin Bucuresti dupa ce rezolvasem diverse probleme de serviciu. Plictisita pana la ultimul fir de par de stat in statia de autobuz de pe Protopopescu (langa Mihai Viteazu) si vazand ca autobuzul cu pricina se incapataneaza sa apara am zis eu "uite ce frumos e afara...hai sa ma duc sa beu o cafea la o terasa in loc sa intepenesc pe trotuarul asta" Si am avut si noroc sa gasesc un pub cu o terasa draguta foarte aproape de statie. Linistit...dragut...capucino...bun...friiisca...muzica incet. Bucuria nu a tinut mult. Apar doua grupuri de pusti de la liceul mentionat anterior. Nu numai ca erau foarte zgomotosi si cat se poate de tarani, dar extrem de mandru unul dintre ei a scos telefonul mobil din buzunar, a butonat nitel si in scurt timp din minunatia de aparat au inceput sa rasune melodios si dureros manele.
Mi-am terminat repede cescuta de cafea si tigara si am fugit.
Urat! Foarte urat!!!
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
marți, 22 aprilie 2008
luni, 28 ianuarie 2008
Ziua merg cu tramvaiul...
Nu este un post despre trafic!
Azi a fost o zi lunga. Dupa stiri de prin tara de genul clasicele si aproape zilnicele accidente, ceva extrem de amuzant cu porci din Targoviste care mananca trandafirii din mijlocul orasului (un minunat locuitor al orasului a sugerat ca ei sa ajunga friptura) si alte chestii de genul cruci in cartofi...nu am inteles prea bine despre ce e vorba...seara a luat sfarsit intr-un mod dulce-amarui.
In seara asta am ajuns prin Pantelimon, dincolo de Cora, la un adapost pentru persoane...fara adapost. Niste containere, incaperi tip vagon, calduroase, dar foarte inghesiute, cu paturi de camin, unde gasesti oameni cu tot felul de povesti. Am facut o ora pe drum pana acolo ca era ceva lume in trafic. Tot drumul am ras cu colegii, am povestit, am glumit. La intors la fel. Am discutat cateva minute despre ce era acolo, dar atat. Detasarea e mai mare decat crezi. Nu uiti repede, dar te imunizezi rapid. Nu mai simti nimic. Esti rece. Suflatul parca e impietrit. Ma macina faptul ca de multe ori nu reusesc sa mai simt nimic. Te uiti cu o privire intelegatoare, o fata blanda, un pic afectat, dar nu simti mare lucru, mimezi din bun simt.
Aveau si o pisica cu multi pui. In saracia si inghesiuala aia tineau si pisicile alea langa pat, si era curat si ordine. Nu era fir de praf. Nu era jeg, nu iti era sila. Erau draguti. Ne-au primit bucurosi de parca erau o familie care avea sambata musafiri.
Mi-au povestit de toate, despre cum e acolo, ce fac in rest, cum au ajuns asa...tot ce vroiam sa stiu. Cand vedeau ca imi pierd interesul sau nu mai pun alta intrebare politetea ii oprea si nu insistau si nu urlau in fata camerei cum au fost ei evacuati sau cat costa medicamentele.
Adapostul se deschide seara la 8 si se inchide dimineata la 8. E doar de noapte. Ziua, fiecare se duce unde stie.
Un batran de vreo 60 si ceva de ani...si bolnav
"Si ce faceti ziua, dupa ce plecati de aici?"
"Pai ne facem de lucru"
"Adica?"
"Pai uitati don'soara, eu spre exempu...si nu numai eu...dimineata, iau tramvaiul 14...merge bine 14...fac cam doua ore de la un capat la celalalt...cursa buna. Si apoi iau altu si asa ma plimb toata ziua...pe la 6 ma uit la ceas, vad ca mai sunt doua ore...o cursa si gata, a trecut ziua. Vara si primavara mai stau si in parc..."
O tanara de 21 de ani. E la o post-liceala din Bucuresti. E din judetul Calarasi.
"Cum ai ajuns aici?"
"Eu sunt din judetul Calarasi si am venit aici la scoala. Nu am bani sa stau in Bucuresti. E prea scump sa fac naveta zilnic. Cu tot cu un pachet pe care il iau la mine...ma costa 150 de mii. Si nu am bani. Aici e bine...am caldura...acasa nu e caldura. Ziua...merg la scoala mai devreme...mai stau la prieteni, sau pe strada."
Voi ce faceti in timpul zilei?...ei incearca sa nu inghete si se plimba pe strazi sau hoinaresc prin gara....acasa...nu mai stiu ce inseamna
Tot batranul: "Si sarbatorile le-am facut impreuna aici toti...suntem ca o familie...facem curat impreuna...avem grija unii de alti...ne gospodarim cum putem...na... ca acasa...ma rog...eh...acasa..." da din cap si ii apar lacrimi in coltul ochilor. Pentru cateva momente nu mai poate sa scoata nici o vorba...
Azi a fost o zi lunga. Dupa stiri de prin tara de genul clasicele si aproape zilnicele accidente, ceva extrem de amuzant cu porci din Targoviste care mananca trandafirii din mijlocul orasului (un minunat locuitor al orasului a sugerat ca ei sa ajunga friptura) si alte chestii de genul cruci in cartofi...nu am inteles prea bine despre ce e vorba...seara a luat sfarsit intr-un mod dulce-amarui.
In seara asta am ajuns prin Pantelimon, dincolo de Cora, la un adapost pentru persoane...fara adapost. Niste containere, incaperi tip vagon, calduroase, dar foarte inghesiute, cu paturi de camin, unde gasesti oameni cu tot felul de povesti. Am facut o ora pe drum pana acolo ca era ceva lume in trafic. Tot drumul am ras cu colegii, am povestit, am glumit. La intors la fel. Am discutat cateva minute despre ce era acolo, dar atat. Detasarea e mai mare decat crezi. Nu uiti repede, dar te imunizezi rapid. Nu mai simti nimic. Esti rece. Suflatul parca e impietrit. Ma macina faptul ca de multe ori nu reusesc sa mai simt nimic. Te uiti cu o privire intelegatoare, o fata blanda, un pic afectat, dar nu simti mare lucru, mimezi din bun simt.
Aveau si o pisica cu multi pui. In saracia si inghesiuala aia tineau si pisicile alea langa pat, si era curat si ordine. Nu era fir de praf. Nu era jeg, nu iti era sila. Erau draguti. Ne-au primit bucurosi de parca erau o familie care avea sambata musafiri.
Mi-au povestit de toate, despre cum e acolo, ce fac in rest, cum au ajuns asa...tot ce vroiam sa stiu. Cand vedeau ca imi pierd interesul sau nu mai pun alta intrebare politetea ii oprea si nu insistau si nu urlau in fata camerei cum au fost ei evacuati sau cat costa medicamentele.
Adapostul se deschide seara la 8 si se inchide dimineata la 8. E doar de noapte. Ziua, fiecare se duce unde stie.
Un batran de vreo 60 si ceva de ani...si bolnav
"Si ce faceti ziua, dupa ce plecati de aici?"
"Pai ne facem de lucru"
"Adica?"
"Pai uitati don'soara, eu spre exempu...si nu numai eu...dimineata, iau tramvaiul 14...merge bine 14...fac cam doua ore de la un capat la celalalt...cursa buna. Si apoi iau altu si asa ma plimb toata ziua...pe la 6 ma uit la ceas, vad ca mai sunt doua ore...o cursa si gata, a trecut ziua. Vara si primavara mai stau si in parc..."
O tanara de 21 de ani. E la o post-liceala din Bucuresti. E din judetul Calarasi.
"Cum ai ajuns aici?"
"Eu sunt din judetul Calarasi si am venit aici la scoala. Nu am bani sa stau in Bucuresti. E prea scump sa fac naveta zilnic. Cu tot cu un pachet pe care il iau la mine...ma costa 150 de mii. Si nu am bani. Aici e bine...am caldura...acasa nu e caldura. Ziua...merg la scoala mai devreme...mai stau la prieteni, sau pe strada."
Voi ce faceti in timpul zilei?...ei incearca sa nu inghete si se plimba pe strazi sau hoinaresc prin gara....acasa...nu mai stiu ce inseamna
Tot batranul: "Si sarbatorile le-am facut impreuna aici toti...suntem ca o familie...facem curat impreuna...avem grija unii de alti...ne gospodarim cum putem...na... ca acasa...ma rog...eh...acasa..." da din cap si ii apar lacrimi in coltul ochilor. Pentru cateva momente nu mai poate sa scoata nici o vorba...
sâmbătă, 24 noiembrie 2007
Cu taxiul prin Bucuresti
Aseara am plecat mai tarziu decat de obicei de la serviciu si trebuia sa ajung la o cafenea din centru vechi. Imi era mult prea frig si lene sa iau metroul pana la universitate asa ca am chemat un taxi si mi-am facut eu un traseu in minte. am zis ca daca ma lasa pe Calea Victoriei colt cu Lipscani este destul de convenabil. Ma pregatisem sa las o suma destul de mare avand in vedere aglomeratia care care e in centru. Din Dorobanti pana la magazinul Victoria cursa a facut fix 10 lei. Am scos hartia de un milion din portofel, stiu greseala mea ca nu am schimbat inainte, dar nu mai aveam nici unde si nici timp, si am sperat ca domnul are sa-mi dea restul. Si nu a avut. Nu aveam de gand sa-i las toti banii asa ca am inceput sa ma uit cu disperare in stanga si in dreapta in cautarea unui magazin deschis unde sa pot schimba. Dar la ora aia tot era inchis. Domnul, m-a socat cand a spus "lasati domnisoara, ca nu avem unde sa schimbat". Eu, cu o ochii mari "Cum adica?" El: "PAi asta e, e vina mea ca nu am sa va dau restul...poate mai mergeti cu taxiul si imi dati dumneavoastra daca ne mai intalnim vreodata...eu muncesc oricum" Imi venea sa-i spun ca si eu muncesc, dar nu pe gratis. Domnul a insistat sa nu-i dau nici un ban. Eu, tot in stare de soc am insistat "Dar nu se poate..." "Ba da, lasati, nu e nici o problema" Dupa ce mi-am cerut scuze de mai multe ori am coborat buimaca din masina.
Trebuia sa-i cer numarul de telefon si sa-i dau banii in alta zi, dar eram muta de uimire. Creierul meu era blocat. De cele mai multe ori nu stiu cum sa-ti ceara mai multi bani si sa nu iti dea restul. M-am mirat sa vad ca mai exista si astfel de oameni. O sa mai sun la compania asta data viitoare cand trebuie sa merg cu taxiul in speranta ca o sa vina acelasi domn dragut si o sa ii pot da banii.
Trebuia sa-i cer numarul de telefon si sa-i dau banii in alta zi, dar eram muta de uimire. Creierul meu era blocat. De cele mai multe ori nu stiu cum sa-ti ceara mai multi bani si sa nu iti dea restul. M-am mirat sa vad ca mai exista si astfel de oameni. O sa mai sun la compania asta data viitoare cand trebuie sa merg cu taxiul in speranta ca o sa vina acelasi domn dragut si o sa ii pot da banii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)