Moment aniversar

Astazi se implineste exact un an de cand am avut prima mea filmare in calitate de reporter. Pe vremea aia eram in alta redactie. Pana atunci mai fusesem de cateva ori la filmari cu alti reporteri ca sa vad cam cum stau lucrurile, dar pe 3 mai 2007 s-a hotarat! Era timpul sa ma descurc singura. Subiectul a fost relansarea ziarului Cotidianul cu ocazia Zilei Mondiale a Libertatii Presei. Momentul a fost memorabil. Aveam atat de multe emotii incat ma mir ca nu m-am impiedicat pe scrile redactiei Cotidianul, sau ca nu am dat cu capul in vreun geam. Am avut insa noroc sa merg la acea filmare cu un cameraman foarte de treaba care m-a incurajat tot timpul si mi-a explicat multe lucruri...dintre care unele banale insa elementare...spreexemplu...cum sa tin eu microfonul nici prea jos, dar nici intre dintii omului :D
Una peste alta totul a iesit bine, omaneii de acolo au fost foarte draguti si nici nu cred ca si-a dat seama cineva cat de panicata eram eu.
Si pentru ca in ziua aia si stirea a iesit bine de atunci am tot facut teren si momentan nici nu vreau sa ma opresc :)

Rade ciob de oala sparta

Minunata specie mai suntem si noi, femeile. Suntem bune de gasit cusururi barbatilor...dar sa mai privim si in oglinda!

Am observat, la mine si nu numai, dar nu o sa generalizez totusi, ca la "diverse" intrebari am tendinta sa raspund scurt "NU!". Iar daca respectiva conversatie se termina asa...pentru ca eu i-am pus punct...nu sunt deloc multumita, din contra mai rau ma enervez. Si ca sa fie mai clar va dau un exemplu:

Sa spunem ca sunt foarte incruntata, deloc sociabila si vizibil deranjata de ceva. Un prieten ma intreaba:

"s-a intamplat ceva?" / "esti suparata? / "ce ai patit?" / "de ce esti suparata?"

La oricare dintre intrebarile de mai sus raspunsurile vor fi:

"nu" / "nu" / "nimic" / "Nu am nimic" - pe un ton sec si iritat

Daca respectivul prieten, din respect si consideratie pentru mine si ale mele ciudate sentimente se va resemna si nu va intreba altceva, in loc sa ma simt multumita/usurata voi fi si mai imbufnata si cumva o sa gasesc in urmatoarele minute un motiv intemeiat sa-mi vars nervii pe el. Daca mai insista insa cel putin o data, de preferat de doua ori cu astfel de intrebari, voi incepe sa povestesc tot ce am pe suflet. Si spre deosebire de primul caz ma voi bucura ca e cineva caruia ii pasa si ma asculta si imi poate da un sfat.

Si in legatura cu asta am si avut o conversatie draguta cu un prieten acum ceva timp. Asta dupa ce si-a luat-o pentru nu a insistat :D Acum insa chiar ma amuza cand ii mai dau astfel de raspunsuri (pentru ca nu, nu m-am lecuit) si vad cum rabdator ma descoase si fara sa fie agasant ma face sa vorbesc...si nu din curiozitatea lui ci pentru ca stie ca am nevoie. Si nu e singurul.

E bine sa ai astfel de prieteni care nu intreaba doar de complezenta. Ei chiar arata ca le pasa.

Fara titlu

De cand m-am trezit, asta ca sa nu mai mentionez ziua de ieri telefonul zbarnaie. Mesaje, care de care mai poetice. Am senzatia ca de la un sezon la altul lumea se intrece cu tot mai multa inversunare in compunerea unor mesaje de sarbatori din ce in ce mai poetice. anul asta totusi au fost parca ceva mai dragute si mai originale.
Partea proasta...retraiesc parca zilele de Craciun. Si nu au fost niste zile tocmai dragute cum erau acum cativa ani pentru ca si de aceasta data imi petrerc Sarbatorile la serviciu. E o veselie extraordinara in redactie si cateva birouri s-au transformat in mese pline cu mancare.
Eu vreau acasa!

Manele bagate pe gat

Azi de dimineata rataceam prin Bucuresti dupa ce rezolvasem diverse probleme de serviciu. Plictisita pana la ultimul fir de par de stat in statia de autobuz de pe Protopopescu (langa Mihai Viteazu) si vazand ca autobuzul cu pricina se incapataneaza sa apara am zis eu "uite ce frumos e afara...hai sa ma duc sa beu o cafea la o terasa in loc sa intepenesc pe trotuarul asta" Si am avut si noroc sa gasesc un pub cu o terasa draguta foarte aproape de statie. Linistit...dragut...capucino...bun...friiisca...muzica incet. Bucuria nu a tinut mult. Apar doua grupuri de pusti de la liceul mentionat anterior. Nu numai ca erau foarte zgomotosi si cat se poate de tarani, dar extrem de mandru unul dintre ei a scos telefonul mobil din buzunar, a butonat nitel si in scurt timp din minunatia de aparat au inceput sa rasune melodios si dureros manele.
Mi-am terminat repede cescuta de cafea si tigara si am fugit.

Urat! Foarte urat!!!

Impresii

Am promis ca revin cu poze si impresii dupa scurta vacanta. Si cu toata ca m-am intors de miercuri seara am tot vrut sa scriu cate ceva insa nu stiu ce. Nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin. Praga mi-a lasat o impresie atat de puternica incat e greu de descris, Viena totusi nu a avut acelasi efect asupra mea. Insa in Praga m-m simtit fantastic. Parca acolo era locul meu. Mii de vibratii pe moment in acord perfect..o muzica a orasului. De la arhitectura si pana la atmosfera pe care o degajau stradutele alea si vreme incredibil de schimbatoare si imprevizibila pana la toti papusarii, cantaretii de pe strada, si ceilalti artizani...un oras minunat. Dar pentru ca totusi oricat as incerca nu pot sa redau exact Praga, o sa va pun si cateva poze si va indemn cu toata caldura sa mergeti candva in acest oras fantastic.

leaving on a jet plain

Un scurt post de goodbye...
bagajul e gata, totul e pregatit, urmeaza o pauza de cateva zile pe blog insa promit ca revin cu poze si povestiri din Praga si Viena pe la sfarsitul saptamanii viitoare :D
6 prieteni, 6 zile, departe de scoala si serviciu :D

Motive, Intamplari si Urmari

In ultima vreme am inceput sa cred tot mai mult ca totul se intampla cu un motiv si asta si pentru ca in timp s-a demontrat...cel putin pentru mine. Inainte chiar daca vroiam sa cred asta nu reuseam din simplul motiv ca atunci cand se intampla ceva eu vroiamsa gasesc imediat motivul si sa inteleg de lucrurile au decurs asa si nu altfel. Poate ca cea mai importanta lectie pe care am invatat-o este sa am rabdare. Si rabdarea pentru mine a fost foarte greu de dobandit. Explicatiile nu vin imediat si nu vin sub forma unui mail. Vin in timp si intr-un mod subtil. Tine de tine daca le vezi sau nu.
De unde a plecat toata vorbaraia asta...de la o discutie cu o prietena despre felul in care am ajuns noi ce suntem astazi si unde suntem astazi. Fiecare isi dorea sa faca altceva,a fie la alta facultate, sa lucreze in alt domeniu si printr-o serie de intamplari firul vietii noastre s-a schimbat radical in ultimii doi ani. Nu spun asta cu nici o urma deregret. Pentru ca lucrurile s-au asezat foarte bine pentru amandoua, dar nici una nu se vedea in postura in care suntem acum. Ea vroia teatru eu medicina. Amandoua am ajuns in presa. Totul a luat alt traseu intr-o zi , de vara groaznic de calduroasa dar in care ne-am bucurat de o ploaie torentiala racoroasa la Motoare. Cand s-a pus pe plouat mai toti au fugit si terasa s-a golit rapid. Noi ne-am adapostit sub o streasina si am ramas acolo. In seara aia ne-am facut prieteni noi care in scurt timp ne-au intrebat dacane intereseaza sa lucram la un post de radio, iar mie mi-a spus ca ma vede lucrand la stiri. La inceput nici nu am vrut sa aud, dar dupa interviu si prima saptamana de lucru a inceput sa ma prinda. Daca nu ramaneam in seara aia acolo poate acum era in alta parte...;si totusi am ajuns reporter...dar nu-mi pare rau. o banala decizie de moment de a nu pleca din cauza ploii m-a adus unde sunt azi